noiembrie again

Toamna îşi ascute săgeţile iar noi ne deschidem pieptul şi ne dezvelim inima pentru ea. Şi apoi ne întrebam de ce suntem nefericiţi...

intrebare intrebatoare

Dragostea poate fi doar un strigăt către cer, uitat într-un leagăn de surâse tăcute, ars de prea mulţi ani care şi-au nins, rând pe rând, bucuriile şi durerile. Cât de puternic trebuie să bată vântul pentru ca strigătul să ajungă la cer?
...

Inaltare

Poate-ar trebui să ieşim mai des din cuibul timpului,
-cerul nu e prea înalt pentru noi.
Şi dacă visele tale se vor pleca în faţa soarelui,
ca aripile lui Icar,
eu voi fi lângă tine şi te voi prinde de mână,
căci aripile mele se întind dincolo de cer
şi mi-am dezbrăcat de mult visele de plumb.

acopera-ma cu toamna...

...Miros de toamna intră pe fereastra larg deschisă. Timpul îmi apasă fruntea. Toate trec.. ca vântul cald al unei veri uitate, vântul ce-mi mângâia obrajii şi umerii goi, vantul pe care-l prindeam amandoi când ne ţineam de mână... Toate trec. Noi cu ce ramanem? Cu imagini difuze care aduc mai mult a vise decât a amintiri. Noi ne amintim doar ceea ce ne-a făcut fericiţi. E un sistem de autoapărare.
...Vantul e tăios şi doare. Închid fereastra.

o stare de moment

ascult bob dylan de cateva ore bune, beau ceai si rasfoiesc caietele de anul trecut. mai gasesc cateva desene facute unele de mine, altele de ada :))...biletele, numere de telefon fara nume, fluturi, flori, oameni creti desenati, l-am gasit si pe martina..si pe ghiorghie si pe skipy...si pe profa de latina si pe barbulescu desenat pe cartea de geogra (singurul manual pe care am vrut sa-l pastrez amintire) cu un zmeu mare in mana si alte tampenii. ma gandeam asa...ca anul trecut prin primul semestru n-aveam nici o treaba, bacul era departe, nu-mi pasa de nimeni, n-aveam nici o treaba cu viata..lumea.. faceam bratari din ate colorate si umblam cu blugii taiati prin parc, manacam vata de zahar si beam bere pe iarba in cismigiu.

fericire?

Odata, mai de mult, am avut in palma fericirea si, jucandu-ma cu ea am confundat-o cu un fulg de papadie in care iti asezi o dorinta. Mi-am pus atunci dorinta si am trimis fulgul departe, spre stele, unde se duc toate dorintele si am asteptat. Dar dorinta mea era mult mai grea si mult mai mare decat fulgul de fericire...

M-am invatat sa fiu fericita. Cand nu am fericirea in palma o caut prin amintiri. Uneori o gasesc, alteori regret ca o caut pentru ca fericirea pe care o gasesc eu prin amintiri nu-i decat un fum de tigara care ma ameteste.